let’s live..

In ultimul timp, din nefericire, am auzit  vesti tot mai  rele cu privire la persoane pe care le cunosc…la modul, accidente, stari de coma…Mi se pare atat de trist, ca la o varsta ca asta, sa te zbati undeva sa poti trai in continuare…ceva ce altora ni se pare atat de normal..

Cumva…am ajuns sa ma gandesc cat de importanta e viata pana la urma? Sau cat de mult ne dam seama de lucrul asta? Cam deloc, pana cand suntem pusi in fata faptului de a ne tine doar de ceva atat de nesigur, incat sa stim ca fiecare secunda poate fi si ultima.

Ar trebui sa ne bucuram mai mult, sa fim mai multumiti de ceea ce avem, sa iubim mai mult, sa ne lasam mai usor iubiti! M-ar inspaimanta gandul sa stau pe un pat de spital, inconjurata de o atmosfera atat de bolnava..si sa imi dau seama ca mai am atatea de facut..si ca nu pot…e foarte posibil sa nu mai am sansa asta!

Si daca totusi, s-ar produce o minune, ce as face prima oara din ce mi-as fi dorit atat de mult? Unde m-as duce? Cu ce? De ce? Sincer…cred ca as reveni la viata mea de dinainte…si as face tot ce pot si stiu eu cel mai bine…pentru ca, in subconstientul meu…as stii ca poate mi s-ar mai oferi si o a treia sansa sa recuperez tot ce am pierdut..oarecum gresit!

Nu vreau sa dau nici un sfat gen “traiti-va viata din plin” si alte clisee de genul..pur si simplu..traiti..si faceti ce stiti voi cel mai bine. Doar asa, daca vreodata nu veti mai avea cum, nu o sa ramaneti cu sentimente grele de regret!